Somn usor...

In America anilor ’50 sau in Romania anilor 2000, fericirea se masoara in functie de venitul personal. Nu stiu daca sa rid sau sa pling. Sa rid ca “au venit americanii”, sau sa pling ca am descoperit ca de fapt eram americani, doar ca, la vreo cincizeci de ani mai in urma. Despre “costul supravietuirii” afli ori din carti vechi de un secol, ori de la noi de la televizor. Asta e comunicare. In teorie, televizorul cam asta se presupune ca face. Si-atunci cand afli in cinci minute ce se intimpla in cealalta parte a lumii, iti pare ca esti mai aproape. Si confunzi existenta ta, cu a altora. E doar un alt fel de a fi singur...
Si atunci, la prima vedere, Peter iti poate parea un om absolut normal, un cetatean oarecare ce se bucura de citeva ore de liniste in coltul de parc preferat, asezat pe banca pe care se aseaza de fiecare data. Dar, pina la urma, a reusit cineva sa dea definitia normalitatii? Si atunci iti pui intrebari... De ce sta Peter intr-o atit de frumoasa dupa-amiaza de duminica? Are familie. De ce nu se plimba in parcul asta cu familia, cu copii? Privindu-l alaturi de Jerry, care isi poarta intr-un sac toate cele ce-i apartin, Peter are o viata perfecta. Si atunci, de ce vine aici singur? Ce probleme ar putea avea unul ca el? Ar trebui sa fie fericit! Daca stai si-l privesti cu gindul asta in minte, singuraticul zilelor de duminica iti pare un prost!
Deocamdata il tolereaza pe Jerry. Iti pare politicos, poate chiar un pic timorat... Doi straini care incearca sa se cunoasca unul pe celalalt, pret de o conversatie. Nimic rau in asta. O simti in fiecare zi in metrou. Apoi, ca din senin, devine nervos. Vede Peter o legatura ascunsa intre el si viata vagabondului care-i tulbura lectura de duminica? Poate fi asta problema? Sa realizeze el deodata ca undeva, inauntru, esta asemenea lui Jerry? A lui Jerry, un palavragiu (oare?) muncit de probleme fara rezolvare... A celui crud de sincer! Da... Peter se minte pina si pe sine. Fericirea familiala, implinirea profesionala, dragostea pentru niste animale de apartament pe care nu le-a vrut. Isi spune ca este sotul indragostit, angajatul multumit... Dar nu si aici. Parea ca devine el insusi pina sa apara acest chirias etern prin vietile altora! Iar in viata lui frumos construita, daca o privesti acum indeaproape poti trage cu ochiul printre crapaturi. Pentru ca Jerry e acum aici! El pune la indoiala totul.
Iar acum Peter este cel aflat in cusca. Iar gratiile sunt existenta irosita si familia in viata careia toti se dovedesc a fi spectatori. Sa lupte Peter pentru banca? E a lui! Nu... Isi apara iluziile in fata realitatii, a lui Jerry!
Atunci cine e baiatul bun aici, omul cu palaria alba? La urma urmei, cine e normal aici?! Peter sau Jerry? Ce e mai bine: sa traiesti singur, sau intr-o fericire inchipuita? Poate raspunsul e pe undeva pe la jumatatea dumului, ca toate solutiile pe care le consideram, din moderatie, corecte. Sau poate cu totii vrem sa credem ca suntem mai buni, sau mai inteligenti, sau mai frumosi dacat sunde de fapt. Si ca ea, sau el, ne iubesc cu adevarat! Somn usor...

Pompiliu Kostas Radulescu
regizor